Investiții pentru animăluțele de companie care rămân singure acasă: feeder automat și cameră web

Bună, pisicarilor!

În acest articol vreau să vă împărtășesc experiența noastră cu feeder-ul automat pe care l-am cumpărat pentru Oz mustăcioz și cu webcam-ul din casă ca să îl supraveghem pe Oz de la distanță, atunci când este singurel.

Pe ambele le-am achiziționat în iulie 2021, deci avem aproximativ 10 luni de când le folosim.

284518749_3200028963570433_2457310723337409122_n

De ce avem nevoie de un feeder automat?

1. Plecăm des de acasă

Noi locuim în Brașov de peste 2 ani, dar nu suntem din Brașov. Familia mea este de lângă Piatra Neamț, iar familia soțului meu este din Iași și Botoșani. Ceea ce înseamnă că într-un an de zile plecăm din Brașov de câteva ori numai ca să ne vizităm familiile.

Pe de altă parte, ne place foarte mult să călătorim și încercăm să ieșim din țară măcar de 2 ori pe an. Dacă aș face un calcul, în medie plecăm din Brașov cam de 10 ori într-un an. De aceea, un feeder automat ne ajută extrem de mult să rezolvăm problema hrănitului lui Ozică.

Înainte de feeder, trebuia să vină cineva la Oz zilnic sau cel mult o dată la două zile și să îi umple castroanele cu o cantitate ochiometric măsurată de mâncare pentru o zi sau două. Acum, cine vine la Oz nu mai are nici o treabă cu mâncarea, ci doar cu schimbatul apei și a nisipului și cu petting time.

2. Ținem greutatea lui Oz sub control

Nu cred că v-am povestit niciodată experiența de la veterinar când i-am făcut carnet de sănătate lui Oz. Am fost certați mai ceva ca la școală că dăm prea multă proteină la motan și e prea gras și poate să facă blocaj urinar. Ba cică l-am și castrat de prea mic.

Ne uitam unul la altul și ne simțeam foarte prost, dar, în același timp, ne venea să și râdem, pentru că doamna doctor care ne certa că îngrășăm motanul era ea însăși puțin (mai mult) bondoacă. 😹

Am schimbat veterinarul (nu pentru că doamna ne-a certat, ci pentru că descoperisem o clinică mai aproape de noi, Oz fiind mereu stresat când mergea în cușcă. Deci distanță mai scurtă, stres mai puțin.) și a zis că nu i se pare neapărat că Oz e grăsuț. Acea grăsime de pe burtă o au toate pisicile de apartament.

Dar pentru sănătatea lui și ca să nu se mai îngrașe, să îi dăm zilnic maxim 50-60 grame de bobițe. Puțin și des.

3. Hrănirea lui Oz nu mai depinde de nimeni

Partea cea mai bună este că pui o dată la 2-3 săptămâni 1 kg de bobițe în feeder și nu mai ai treabă după aceea.

Mai rău era când rămânea singur, cum am scris mai sus. Trebuia să îi lăsăm mormane de mâncare, pe care o termina rapid și apoi flămânzea.

Așa contribuiam și la îngrășarea lui, pentru că avea orele de mese și cantitățile neregulate.

Apoi, cu dieta, ne era greu să dozăm 60 grame de bobițe pe zi. Oz ne mieuna non-stop. Îi era foame în permanență, ne șantaja emoțional fără scrupule. Știa că dacă miaună mai tare și mai cu patos, primește.

Și uneori mai cedam și depășeam acel gramaj, iar asta nu era deloc bine pentru el. 😐

Cum a rezolvat feeder-ul aceste probleme?

Feeder-ul minune, aș putea să zic, a rezolvat toate problemele de mai sus. Noi am ales acest model.

Ceea ce ajută, de fapt, este faptul că setezi orele la care pică mâncarea și cantitatea pentru fiecare oră setată (da, poate fi diferită).

Atunci când am ales orele, am ținut cont de obiceiurile zilnice ale lui Oz. Primele bobițe pică la 5 dimineața, pentru că el pe la 4 se trezește, apoi la 10, la 15, la 20 și la 00. Cantitatea diferă. De exemplu, la ora 15 pică mai puține bobițe, pentru că el de obicei doarme la ora aia. 

Acum, când scriu articolul, este ora 19. La ora 20 îi cade mâncarea, dar văd că el încă mai are bobițe nemâncate de la ora anterioară, adică ora 15.

Noi am setat în total 5 ore la care să pice mâncarea, pentru că inițial erau 6 ore, din 4 în 4 ore. Până am realizat că mânca prea mult într-o zi, mai mult decât ne-a recomandat medicul.

Aparatul are și un buton care semnalizează prin culori cantitatea de granule din el. Dacă este o cantitate suficientă, butonul este albastru. După ce începe să scadă sub o anumită cantitate, se face roșu. 

Am observat că după ce devine roșu, mâncarea din el e suficientă pentru câteva zile, cam 4-5. Deci este timp suficient să facem refill.

Cum a reacționat Oz?

La început, Oz a reacționat ca Oz: apare un lucru nou în casă, se agită tot.

A stat la distanță prima dată, apoi s-a apropiat ușor-ușor, l-a mirosit, i-a dat târcoale, s-a învârtit în jurul lui, s-a așezat pe el etc.

Apoi, când au căzut granulele primele dăți, era luat prin surprindere de zgomot, dar se ducea acolo și pândea de la distanță. Tiptil-tiptil se apropia și, în final, mânca.

A durat câteva zile să se obișnuiască. Acum, când aude cum cade mâncarea, țâșnește ca un TGV direct către ele, indiferent de ora din zi. Mai puțin după amiaza, atunci e pe somn.

Oz s-a obișnuit atât de mult cu feeder-ul, încât a învățat și orele. Dimineața, încă de pe la 9.30 se proptește în fața lui și îl privește intens. La fel uneori și pe la 11.30 seara. 

Iar partea cea mai și cea mai bună este că nu mai cerșește mâncare de la noi. Adică mâncarea lui. Că mâncarea noastră o cerșește oricum.

Feeder-ul mai are o setare la care am renunțat, pentru că îl speria pe Oz de fugea și se ascundea în cutiile lui (are câteva cutii de carton prin casă ca să facă ce vrea cu ele). Poți înregistra un mesaj vocal scurt, pentru ca atunci când îți aude vocea, animăluțul să considere că este chemat la masă chiar de stăpân.

La noi nu a funcționat, așa că l-am dat pe mute.

De ce avem nevoie de un webcam?

După ce am testat mai multe variante, am ajuns la concluzia că Oz alintăcioz se simte acasă la el cel mai bine atunci când suntem plecați.

Bineînțeles că suferă când este singur mai mult timp, dar suferă de un infinit de ori mai mult dacă îl ducem la o pensiune de animale, la un cabinet veterinar sau la altcineva cu sau fără pisică.

După ce am cumpărat feeder-ul, ne-am gândit că e super util un webcam, să supraveghem, în primul rând, cum și dacă funcționează feeder-ul, dacă se blochează, dacă se ia curentul și nu repornește singur (cu toate că dacă nu e curent, nici camera nu funcționează. Dar dacă problema persistă, sunăm pe cineva care să meargă să verifice).

Noi am cumpărat acest model. E simplu de instalat. Ne-am instalat și pe telefon aplicația Tapo, ca nu funcționează altfel și am început să îl spionăm pe Oz. 😎

Nu vă mai zic în ce locuri din sufragerie l-am văzut pe cameră. Numai pe tavan nu s-a urcat, în rest peste tot. Asta ca să nu amintesc despre pozițiile de dormit. 👇

Alinarea pe care ne-o aduce camera este că putem vorbi cu el. Ne poate auzi vocea prin cameră, fiind și audio. La început era tare simpatic, venea sărăcuțul cu boticul în cameră să vadă sursa sunetului. Iar noi ne prăpădeam de râs de mutrișoara lui turtită din webcam. 😹

Până acum suntem foarte mulțumiți de aceste investiții. Dacă folosești și tu una dintre acestea, împărtășește în comentarii celorlalți pisicari.

Îmbrățișări blănoase! 🤗🐾

284144468 1108915709722774 6873910751177281917 n

Comments

3 răspunsuri la „Investiții pentru animăluțele de companie care rămân singure acasă: feeder automat și cameră web”

  1. […] Cel mai bine e să citești articolul în care descriu pe larg experiența cu cele două achiziții. Investiții pentru animăluțele de companie care rămân singure acasă: feeder-ul automat și came…. […]

  2. […] Citește și Investiții pentru animăluțele de companie care rămân singure acasă: feeder automat și cameră… […]

  3. […] Investiții pentru animăluțele de companie care rămân singure acasă: feeder automat și cameră… […]

Lasă un răspuns